Tu cesta está actualmente vacía.

Buscar a un
distribuidor del libro
en su pais.

o comprar on-line el libro, de este sitio web.

Imprimir

HERCÓLUBUS SAU PLANETA ROŞIE
V.M. Rabolú (1926-2000)

„Am scris această carte cu mare sacrificiu, întins pe pat, fără să pot sta în picioare ori să şed; însă văzând necesitatea de a avertiza Umanitatea cu privire la cataclismul care se apropie, am făcut un mare efort.“

„Hercólubus sau Planeta Roşie este de cinci sau şase ori mai mare decât Jupiter, este un imens gigant, aşa încât nu există nimic care să-l oprească sau să-l devieze.“

„Oamenii de ştiinţă şi lumea întreagă sunt cuprinşi de panică, fără ca încă să fi început dezastrul, însă frică de Dumnezeu nu există în nici un pământean. Au impresia că sunt stăpâni şi domni ai vieţii, că sunt puternici; acum vor vedea că da!, există Justiţia Divină care ne judecă după faptele noastre.“

„De-a lungul mării există fisuri mari, adânci, care vin deja în contact cu focul Pământului, exact din cauza experimentelor atomice pe care le fac oamenii de ştiinţă şi puterile, care se cred puteri, fără să ia în socoteală consecinţele barbariilor pe care le-au comis şi le comit împotriva planetei şi împotriva Umanităţii.“

„Focul Pământului a început deja să intre în contact cu apa şi apar ciclonii, pe care stăpânii nord-americani îi numesc „Fenomenul El Nińo“. Nu este „El Nińo“, este contactul focului Pământului cu apa, contact care se extinde prin intermediul oceanului. În funcţie de fisură se vor manifesta cutremure marine, cutremure continentale, lucruri înfricoşătoare în apă şi pe pământ şi nu va rămâne nici un oraş de coastă nedistrus. Şi va începe scufundarea planetei noastre în ocean, deoarece deja axul Pământului este deviat din cauza tuturor încercărilor care se fac.“

„Am venit în contact de multe ori cu extratereştrii, am mers pe Venus şi pe Marte mişcându-mă conştient cu Corpul meu Astral şi pot să certific, să mărturisesc pentru aceşti locuitori minunaţi, pentru care nu găsesc cuvinte ca să descriu înţelepciunea, cultura şi viaţa angelică pe care o trăiesc.“

„Navele interplanetare se mişcă toate cu energie solară. Sunt dintr-un material care nu există aici, rezistent la gloanţe şi la orice. Sunt făcute dintr-o singură bucată, nu au suduri, lipituri sau nituri şi se conduc cu ajutorul butoanelor.“

„Fiecare fiinţă umană duce în ea o Scânteie Divină care se numeşte Suflet, Budhata sau Esenţă, în fine, are diferite denumiri. În realitate, însă, este o scânteie ce ne îndeamnă şi ne dă putere ca să începem o lucrare spirituală, ca şi aceea pe care v-o predau. Această Esenţă sau Suflet este ţinută captivă în toate răutăţile noastre, defecte sau euri psihologice, care ezoteric se numesc „Ego“. Acestea nu lasă Esenţa să se manifeste liber, pentru că ele sunt cele care-şi asumă reprezentarea şi controlul persoanei.“

„Cu acest lucru al morţii ego-ului pe care îl indic, omul dobândeşte „Castitatea Ştiinţifică“ şi învaţă să iubească Umanitatea. Cel ce nu se străduieşte pentru dezintegrarea defectelor nu poate ajunge niciodată la Castitate, nici nu poate vreodată să ajungă să simtă iubire pentru ceilalţi, pentru că nu se iubeşte pe el însuşi.“

„Acesta este Planul Astral sau a Cincea Dimensiune, în care nu există gravitaţia, nici distanţa, plan de care aparţine Corpul Astral, un corp exact la fel cu cel fizic, energetic, care se mişcă cu mari viteze, ca şi gândul, capabil să cerceteze tot ce vrea în Univers.“

„Un mantram este un cuvânt magic, ce ne permite să ieşim din corpul fizic şi să ne întoarcem în el, cu conştiinţă deplină.“

Mantram LA RA S
Mantram FA RA ON

„Amabile cititor: îţi vorbesc foarte clar, ca să mă înţelegi că este necesar să te apuci serios de lucru, deoarece cel ce lucrează scapă de pericol. Acesta nu este pentru a elabora teorii, nici discuţii, ci ca să puneţi în practică adevărata învăţătură pe care v-o dau în cartea aceasta, din moment ce nu ne mai rămâne nimic altceva la care să apelăm.“

Index General
  • Introducere
  • Hercólubus sau Planeta Roşie
  • Experimentele Atomice şi Oceanul
  • Extratereştrii
  • Moartea
  • Dedublarea Astrală
  • Notă Finală
Especificaciones técnicas
  • 64 páginas
  • Dimensiones 12,5 x 18 cm
  • Lomo cosido con hilo
  • Encuadernación con cubierta laminada
  • Precio 7,00 €